Pițurcă reamintește că nu a avut ca obiectiv calificarea la CM, România învață să spere: „Suntem foarte aproape de Rio”

Redactor:
Robert ZANFIR
Pițurcă reamintește că nu a avut ca obiectiv calificarea la CM, România învață să spere:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Victor Pițurcă spune că Grecia pornește cu prima șansă, că e un adversar pe care nu și l-a dorit cap de listă, însă în declarațiile sale se repetă obsesiv verbul „a spera”

Selecționerul ține să reamintească faptul că n-a avut ca obiectiv calificarea la Rio

Tragerea la sorți s-a încheiat de câteva minute. Alexander Frei, fost internațional elvețian, și Gordon Savic, delegatul FIFA, au adus lumini și umbre pe fața celor prezenți. În sala de conferințe de la sediul FIFA din Zürich, selecționerii celor opt naționale calificate în barajul pentru Cupa  Mondială din 2014 se aliniază pentru fotografia de grup. Victor Pițurcă și Paulo Bento (Portugalia) par cei mai îngrijorați. Ceilalți zâmbesc, măcar de complezență.

Domnule Pițurcă, mulțumit de cum a ieșit tragerea la sorți?
Nu pe deplin. Eu mi-aș fi dorit altă echipă, nu o să vă spun care, însă poate avem un ascendent moral asupra Greciei, pentru că în ultimul meci amical am câștigat de o manieră categorică. Oricum, nu vor semăna cele două meciuri cu acel amical.

Cum ați caracteriza Grecia?
Este locul 15 în lume, are victorii pe linie în ultimele meciuri din grupă, o singură înfrângere cu Bosnia. Este o echipă speculativă, care joacă să câștige meciurile și reușește acest lucru.

Ce șanse considerați că avem?
Va fi un meci foarte dificil pentru noi. Oricum, la nivelul acesta nu poate să fie altfel. Prima șansă o au grecii, însă sper ca la ora jocului toți jucătorii noștri, care nu sunt mulți, să fie în plenitudinea forțelor, să fie bine fizic, să abordăm jocurile cu mult curaj și să reușim la sfârșit ce ne-am propus.

„Aș fi cel mai fericit din lume”

Toți românii au dorit Grecia. A fost considerată cea mai facilă din prima urnă?
Nu știu de ce, rezultatele spun altceva. Probabil că numele celorlalte adversare, jucătorii cunoscuți de la portughezi, croați, ucraineni au făcut ca lumea să-și îndrepte privirea spre Grecia. Eu consider însă că este un adversar destul de puternic.

În 2001 am plâns. Se poate schimba acum soarta naționalei României în baraj?
Eu sper să ne bucurăm după cele două jocuri. Să se bucure oamenii în primul rând, pentru că mulți români așteaptă calificarea naționalei de mulți ani la un mondial. Noi vom lupta pentru acest lucru și sper că vom reuși. Am ajuns până aici pe munca noastră, nu ne dădea nimeni prea mari șanse în grupa în care am jucat și sper să reușim o nouă calificare.

Ce ar însemna pentru dumnoastră o calificare la Cupa Mondială?
Aș fi cel mai fericit om din lume dacă am reuși acest lucru.

A trecut vremea lui Karagounis, Samaras?
Nu, încă joacă și o fac la nivel înalt, joacă formidabil. Meciurile vor fi extrem de grele, atât pentru noi, cât și pentru Grecia.

E mai bine că jucăm returul acasă ?
Eu mi-aș fi dorit ca primul meci să se joace la București, pentru că nu știu cum se va termina primul joc, iar încărcătura psihică va fi fantastică la meciul retur, când e mai greu să joci în fața suporterilor decât în deplasare. Sper ca publicul să ne susțină până la sfârșit și să fim fericiți, să sărbătorim.

Întrebare de baraj. Mergem la Mondiale?
Eu și băieții mei sperăm să mergem, am sperat tot timpul, chiar dacă obiectivul nu a fost acesta. Am sperat să mergem la Mondial și suntem foarte aproape în momentul acesta, dar trebuie să jucăm ambele meciuri la intensitate maximă.

Grecia e cel mai dificil adversar. Aș fi preferat Ucraina sau Croația, sau chiar Portugalia. Dacă mâine se pun în vânzare biletele, se vând 100.000
Dumitru Dragomir, președinte LPF

Pe 15 noiembrie 2011, într-un meci amical disputat la Altach (Austria), România învingea Grecia cu 3-1, prin golurile marcate de Torje, Tănase și Chipciu. Pentru greci a punctat Karagounis

Ca și calificați la Turul de elită

Naționala Under 17 a României (antrenor Costel Gâlcă) este aproape calificată la Turul de elită al Euro 2014. Tricolorii mici au câștigat cu scor identic, 1-0, primele două jocuri din cadrul grupei 1 preliminare ce se desfășoară în Albania și s-au instalat pe locul întâi cu șase puncte. În primul meci, România a trecut de echipa gazdă, Albania (golul a fost marcat de Ivan), iar a doua victimă a fost Finlanda (a înscris același Ivan). Mâine, în ultimul meci din grupă, tricolorii întâlnesc Belarus. La Turul de elită se califică primele două din fiecare grupă plus cea mai bună formație de pe locul trei.

Grecii fac apel la fani

Președintele Federației Elene de Fotbal, Giorgos Sarris, a transmis un mesaj către fani, cerându-le acestora să susțină naționala cu România: „Nu ne-am pierdut încrederea. Nu s-a putut direct, acum trebuie să trecem de România la baraj. Îi invit pe fanii noștri să susțină echipa și să ne bucurăm împreună de calificarea la Cupa Mondială”. Mijlocașul Karagounis: „Va fi o dublă manșă foarte dificilă, trebuie să fim pregătiți sută la sută fizic și mental. Pentru a ne califica, trebuie să fim concentrați și să dăm totul pe teren. Altfel, n-avem nicio șansă. Cred că noi și România avem șanse egale”.


Violeta COLGIU
[email protected]

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă şi-au dat demisia
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae…
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta:
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta: "Normal" |…
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×